AcasaFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectareCalendar

Distribuiți | .
 

 "Eroii nu mor niciodata"Gheorghe Cojocea, fost Leutnant in Wermacht

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
nastiinimeni
Level 0
Level 0
avatar

Numarul mesajelor : 1
Mustrari :
0 / 1000 / 100

Warninguri :
0 / 1000 / 100

Reputatie : 0
Data de inscriere : 19/09/2012

MesajSubiect: "Eroii nu mor niciodata"Gheorghe Cojocea, fost Leutnant in Wermacht   Sam Sept 22, 2012 1:25 pm

„Eu trebuia să mor, demult, la Kursk“
EVZ vă spune uluitoarea poveste a lui Gheorghe Cojocea, fost Leutnant în Wehrmacht, singurul supraviețuitor român al bătăliei de la Kursk (4-23 iulie 1943), cea mai mare încleștare a blindatelor din istorie.


1 /2.
TÅNĂR ȘI NELINIȘTIT
Viața lui Gheorghe Cojocea este ca un film alb-negru cu întâmplări incredibile, șocante, adevărate. Eroul rândurilor de mai jos este unul dintre milioanele de oameni cu destine aiuritoare prinse în cel mai nebun vârtej al secolului trecut: Al Doilea Război Mondial. Un soldat și un supraviețuitor.

De la Nămoloasa la Berlin, de la Berlin la Coțofenii din Dos

S-a născut pe 5 aprilie 1922, a copilărit într-un sat vrâncean uitat de lume, la Nămoloasa, a absolvit „la tancuri“ Academia din Berlin, a luptat la Kursk. Întors în țară, a fost trimis de comuniști la Coțofenii din Dos, apoi „recuperat“ și folosit pentru a scoate primele promoții de tanchiști români. Și, într-un final, firesc în logica sistemului roșu, după ce foștii săi elevi au ajuns profesori, pe Cojocea l-au scos din armată. Ei au ajuns generali. El nu a fost lăsat.


Trei generații de soldați

A visat să îmbrace haina militară, la fel ca bunicul său, care a fost „dorobanț“ în Războiul de Independență, la fel ca tatăl său, Iancu Cojocea, care „i-a bătut pe nemți“ la Mărășești în 1917, în „Războiul de Reîntregire“.

După Liceul Militar absolvit la Cernăuți, în 1942, Gheorghe Cojocea a fost recrutat pentru instruire în școlile armatei germane. Așa s-a scris istoria. Cojocea a ajuns la Berlin pentru că era printre cei mai buni elevi din țară. Și ca el, alți peste 200 de tineri români instruiți în război de aliații noștri de atunci: naziștii! A luptat în cea mai condamnată armată din toate timpurile. Dar putea oare Cojocea să refuze? „Eu am fost bursier la Cernăuți, dacă nu mă duceam unde m-au trimis, ai mei trebuiau să plătească toți anii de școlarizare. Nici dacă ne vindeam casa nu am fi putut acoperi costurile…“.

Avansat în fața lui Hitler

Gheorghe Cojocea (Georg Kojotzea pentru camarazii germani) a fost repartizat la arma tancuri, în regimentul din Neuruppin bei Berlin. După instrucția intensivă, a urmat stagiul la trupă. Pe vreme de război, acesta era crunt: frontul! Inițial fusese repartizat pentru Africa, dar Cojocea a făcut „una românească“. S-a dat „lovit“ la stomac, incapabil să consume conserve! A dat un iad pe altul, căci a ajuns la Kursk, unde a luat parte la cea mai mare bătălie de tancuri din istorie. Aici a schimbat trei tancuri Mark T-IV, a fost rănit, a văzut cum îi cad camarazii în bălți de sânge sau arzând de vii. A scăpat miraculos, a revenit la Berlin. A fost avansat la gradul de Leutnant (locotenent) în martie 1944, într-un ceremonial de la care n-au lipsit Hitler, Göring sau Goebbels, după care l-au repartizat la Panzerregiment 3 în garnizoana Müdling (azi, un cartier al Vienei). Aici a instruit un pluton de recruți. L-a avut în subordine și pe soldatul Alfred Kürner, nimeni altul decât celebrul jucător de fotbal de la Rapid Viena, o legendă vie în Austria!

„Cel mai bine știu să trag cu tunul!“

În vara lui 1944, a revenit în țară. Pe 23 august, istoria se schimba, și pe el l-a prins într-o unitate amplasată la Dragomirești, într-o pădure din apropiere de Târgoviște, lângă niște blindate prăpădite ale armatei noastre, mărcile Renault și Skoda. Au urmat alte și alte garnizoane (14 în total), până când, într-o zi, Armata Populară i-a mulțumit pentru serviciile aduse și l-a lăsat să se descurce.

Avea 35 de ani. S-a angajat la Întreprinderea „Prototip“ de pe Calea 13 Septembrie, în București, după ce directorul l-a întrebat de la prima întâlnire ce știe să facă mai bine, iar el a dat o replică de Oscar: „Cel mai bine știu să trag cu tunul!…“. Ulterior, cu ajutorul unui fost elev, care nu a uitat câte a făcut pentru el, a revenit în armată.

Cu o biografie ca a lui e un miracol că n-a înfundat pușcăria. Fost combatant român în armata nazistă, cu un frate dispărut de pe front și reapărut în armata franceză, Gheorghe Cojocea a fost mereu suspectat că a colaborat cu Securitatea.

„Eu n-am făcut niciodată pactul cu diavolul bolșevic!“. Ne-o spune mândru, în apartamentul său de lângă Gara de Nord, în care miroase a istorii de demult. Ne arată biroul plin cu hârtii recuperate de la CNSAS. Hârtii care îi dau dreptate. Cojocea a fost un „subiect special“, permanent urmărit până în 1989.

ÎN APROPIEREA MORȚII

Pe vreme de război, nopțile de dragoste sunt mai dese

Gheorghe Cojocea a avut o tinerețe agitată și în plan sentimental: „Mai există un rătăcit din cei care au avut o biografie aparte. N-am avut o viață liniștită ca apele Donului. Sunt singurul supraviețuitor român al Kurskului. Nu sunt un erou. Ce merit am eu că am trăit? Eroi sunt cei care și-au lăsat oasele pe acolo…“.

Iubirile de demult, din vreme de război, poartă numele lumii în care s-a instruit: Anelisse, Inge, Ingrid, Zdenka, Gertrude Baum, Erna Hütter, fiica unui fost ofițer SS. Cum se explică atâtea cuceriri în timpul scurt petrecut în afara cazărmilor?

„Nu exista fată mai mare de 15 ani care să nu fie implicată într-o activitate legată de armată. De aici și nevoia de descătușare. Moartea pândea la tot pasul, nu era timp…“. La Viena, Cojocea a fost implicat într-un episod sentimental sfârșit dramatic. Și el, și prințul Siamului (Thailanda de azi), Tong-Prischa, s-au îndrăgostit de aceeași femeie: Hermina Nittmann, campioana Austriei la patinaj.

Auzind de intențiile serioase, de căsătorie, ale prințului, Cojocea a făcut pasul înapoi. Numai că lui Prischa i s-a interzis să-și unească destinul cu Hermina. Comandantul regimentului l-a avertizat că legile statului nazist interzic uniunile „interrasiale“, sfătuindu-l să aibă răbdare: „Uneori, înțelepciunea vine odată cu gradele...“. Sfidând legile care îi interziceau iubirea, demn, Tong-Prischa a ales sinuciderea.

„ASANAREA“

Printre resturi de cadavre

Gheorghe Cojocea și-a povestit aventurile de pe front excelentului ziarist militar Dan Gîju, care în 2003 le-a publicat în cartea „Pumnul de fier“, apărută la Editura Phobos. În rest, a refuzat toate ofertele de a apărea în „presa comercială“. Până la noi.

Ce s-a întâmplat cu adevărat la Kursk depășește romanele lui Sven Hassel, în poveștile lui Cojocea oamenii chiar mor. Amintirile lui sunt, în cele din urmă, pledoaria cea mai convingă toare pentru pace.

„Asanarea“, adică adunarea resturilor de cadavre de pe front, a fost cea mai groaznică experiență. Fostul Leutnant ne citează din memorii: „Pune-l pe targă (…), transportă-l la groapa comună, stropeștel cu var, apoi altul, și altul. (…) Nu conta că e neamț sau rus, toți mergeau la aceeași grămadă. Molima nu alege“. Lui Cojocea îi e rușine de cum arată România astăzi, o țară încă posedată de comuniști, condusă de o haită de „homo-politrukus“, dar spune că „e bine, fiindcă e pace“.

Câteva întrebări rămân: „Noi n-am luptat pentru că am crezut în nazism, astea sunt bazaconii! Noi am luptat pentru că am fost soldați și eram gata să ne jertfim pentru patria noastră, România, pentru mamele noastre rămase acasă, pentru pământul nostru. Ce mai sunt azi onoarea, dragostea de țară?“.

Pentru finalul „Pumnului de fier“ a ales una dintre maximele după care își duce viața: „Nu-mi este frică de moarte! Eu trebuia să mor, demult, la Kursk. Acum trăiesc suplimentar“.

ÎNTÅMPLARE ROMÅNEASCĂ

A reparat un tanc la Revoluția din ’89

Gheorghe Cojocea nu putea să stea acasă în zilele nebune ale lui decembrie 1989, când mirosea a revoluție, a arme și eroi. A luat-o la pas, spre Piața Universității. Pe traseu, a dat peste un tanc rămas în „pană“. Cojocea s-a îndreptat sigur pe el spre militari, să-i ajute. Românește, aceștia l-au zorit: „Ce te bagi, domnule? Pleacă de aici!“. Cojocea nu s-a lăsat: „Măi, oameni buni, nu umblați unde trebuie, uite așa și așa“.

Întâmplarea a avut final fericit: un cunoscut de-al fostului tanchist a trecut prin zonă și le-a cerut militarilor să-l lase pe Cojocea să se bage, pentru că oricum știe mai mult despre tancuri decât ei toți la un loc. După cinci minute de „meșterit“, tancul a pornit din nou în drumul glorios spre răsturnarea ceaușismului românesc.

DEZACORD

Istoria unei tragedii pe Frontul de Est

Kurskul nu este doar ultima ofensivă reală a germanilor în Est. Micul oraș pierdut în imensitatea Rusiei Centrale revendică și cea mai mare bătălie de blindate din istorie, dar și cea mai costisitoare zi de confruntări aeriene pe care povestea celor două războaie mondiale ale secolului al XX-lea o reține.

Cifrele sunt cât se poate de seci: în iulie 1943, două superputeri militare se ciocnesc aproape cataclismic. Germanii aruncă „în joc“ 2.700 de tancuri, 2.100 de avioane și 900.000 de oameni gata să moară pentru cel de-al Treilea Reich.

Mașinăria de război sovietică răspunde în contrapartidă cu 3.600 de tancuri, 2.700 de avioane și 1,3 milioane de soldați. Pierderile vor fi, de ambele părți, colosale.

Peste 500.000 de nemți cad pe front și aproape jumătate din forța blindată este scoasă din ecuație. Armata sovietică suferă enorm, la rândul său: un milion de victime (statistică ce include, pe lângă morți, răniții și prizonierii de război) și toată flota aeriană distrusă.

Solidaritatea în moarte este, de altfel, singurul punct comun al perspectivei beligeranților asupra bătăliei de la Kursk. Istoricii au avut „grijă“ să fie suficient de partizani încât să separe cu precizie un Kursk nemțesc și unul rusesc, fără un învingător, dar cu un învins sigur: umanitatea.

AMINTIRI

„Noi, pe front, nu știam despre camerele de gazare, despre ororile naziste. Se auzeau doar așa, niște zvonuri, dar nu ne venea să credem!“

„Pe Hitler l-am văzut o singură dată în viață. În martie 1944, la ceremonia când am fost făcut ofițer. A stat la patru metri de mine. A vorbit mult și cu o viteză ieșită din comun, ca o mitralieră.“

Gheorghe Cojocea, fost Leutnant în Wehrmacht

Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
fetter
Level 10
Level 10
avatar

Numarul mesajelor : 209
Varsta : 39
Localizare : Bucuresti
Mustrari :
0 / 1000 / 100

Warninguri :
0 / 1000 / 100

Reputatie : 4
Data de inscriere : 18/09/2012

MesajSubiect: Re: "Eroii nu mor niciodata"Gheorghe Cojocea, fost Leutnant in Wermacht   Mier Sept 26, 2012 4:04 am

Foarte interesant, multumesc!

_________________
[Trebuie sa fiti înscris și conectat pentru a vedea această imagine]
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Vizitato
Vizitator



MesajSubiect: Re: "Eroii nu mor niciodata"Gheorghe Cojocea, fost Leutnant in Wermacht   Dum Noi 04, 2012 12:13 pm

interesant
Sus In jos
vasiap
Level 0
Level 0
avatar

Numarul mesajelor : 2
Mustrari :
0 / 1000 / 100

Warninguri :
0 / 1000 / 100

Reputatie : 0
Data de inscriere : 24/10/2012

MesajSubiect: Re: "Eroii nu mor niciodata"Gheorghe Cojocea, fost Leutnant in Wermacht   Joi Dec 13, 2012 12:53 pm

Dap...
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: "Eroii nu mor niciodata"Gheorghe Cojocea, fost Leutnant in Wermacht   

Sus In jos
 

"Eroii nu mor niciodata"Gheorghe Cojocea, fost Leutnant in Wermacht

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
D1BS :: Discutii diverse :: Discutii diverse-